Dacă pentru noi 1989 a însemnat schimbarea unui regim totalitar pentru franciza Halloween anul 1989 a însemnat reîntoarcerea lui Carpenter ca şi character writter. Franciza parcă începe să prindă din nou viteză, povestea fiind puţin mai complexă decât de obicei. Pentru prima dată ni se arată cum scapă Michael Myers şi asta îl face din nou uman şi înfricoşător, cu atât mai mult cu cât se prăbuşeşte în comă în faţa unui bătrân pe care vrea să îl omoare, bătrân ce îşi găseşte răsplata un an mai târziu în cuţitul lui Myers după ce se trezeşte. Copiliţa Jamie este internată într-un spital de copii bolnavi mintal şi nu mai vorbeşte de atunci. Are atacuri de panică în urma cărora doctorul Loomis care are grijă de ea îşi dă seama că stabileşte o legătură telepatică cu MM. Personajul Loomis atinge apogeul în această parte a francizei. Extrem de dur şi aproape iraţional, o bruschează pe Jamie şi dă ordine precum un nebun celor din jur, îmboldindu-i spre al vâna pe Myers. Este ultima dată când doctorul Loomis este un personaj de reţinut. În afară de Jamie şi Loomis şi bineînţeles Myers care de data aceasta pare extem de uman şi curajos şi dă dovadă de o plăcere sadică de a se juca cu oamenii înainte de a-i ucide, restul personajelor sunt retardate mintal, fără excepţie. Îmi aduc aminte că pe măsură ce Myers curăţa cretinii de-i ieşeau în cale chiar mă distram că ar fi făcut o treabă excelentă pentru Hitler şi planul lui de a stârpi retarzii şi inapoiaţii mintal (no offense, nazi defence). Deşi doctorul Loomis şi Jamie par a fi cu un pas în faţa lui Myers, MM reuşeşte de fiecare dată să îşi schimbe planul de joc şi să-l transforme pe Loomis într-un bătrânel senil care se încrede într-un copil cu minţile rătăcite.
La Bloc
