Leslie Wright este o fizioterapeută de culoare, care pare să fi tras lozul câştigător atunci când starul NBA Scott McKnight o angajează pentru a-l ajuta să se recupereze după o accidentare atât de gravă încât cariera de baschetbalist profesionist îi este pusă în pericol. Singura problemă este aceea că, pe măsură ce îl antrenează pe Scott pentru a reveni la forma sportivă care l-a consacrat, Leslie se îndrăgosteşte de el şi îşi doreşte să devină mai mult decât o simplă prietenă a vedetei. Situaţia se complică după ce frumoasa şi zvelta Morgan Alexander, cea mai bună amică a lui Leslie Wright, devine la rândul ei interesată de jucătorul de baschet şi aspiră la statutul de soţie a unui star NBA. Dilema fizioterapeutei este dacă ar trebui să renunţe la prietena pe care a trădat-o şi care îl vânează pe bărbatul pe care îl iubeşte, sau dacă ar fi mai indicat să abandoneze şansa de a fi fericită şi a nu lupta pentru a obţine afecţiunea lui Scott McKnight. Oare va observa Scott că femeia pe care a visat-o întreaga viaţă stă chiar în faţa lui sau lui Leslie îi este dat să rămână cea mai bună prietenă a acestuia şi nimic mai mult?