Tim Lippe este un agent de asigurari timid si naiv, care nu a parasit niciodata localitatea natala Brown Valley din Wisconsin si nu s-a cazat niciodata la un hotel, motiv pentru care este luat complet pe nepregatite atunci cand este trimis sa-si reprezinte compania la o conventie regionala desfasurata in orasul Cedar Rapids din statul Iowa. Agentul de asigurari in varsta de 34 de ani se trezeste propulsat in jungla urbana si fortat sa faca fata unor provocari cu care nu s-a mai confruntat in trecut, fiind varat in diverse buclucuri de catre cei trei agenti experimentati pe care ii intalneste la conventie pe nume Joan Ostrowski-Fox, Dean Ziegler si Ronald Wilkes. Atras din punct de vedere fizic de catre seducatoarea Joan Ostrovski-Fox din Nebraska, Tim Lippe ajunge in patul unei prostituate, este agresat de niste batausi si este victima unui lant de evenimente amuzante ce ii vor schimba pentru totdeauna modul de gandire. Obisnuit sa respecte regulile, Tim este socat de comportamentul neconventional si imoral al colegilor lui, dar intelege faptul ca este dificil sa rezisti in sistemul corporatist corupt daca nu iesi din litera cartii.