Gnomeo şi Julieta este cea mai frumoasă poveste de dragoste petrecută vreodată între… doi pitici de grădină. Într-o aventură contemporană extrem de comică, variantele moderne ale celebrilor Capulet şi Montague sunt doi vecini care nu se suportă. Din cauza competiţiei dintre ei, grădinile lor au ajuns să arate ridicol, pline până la refuz cu pitici din teracotă. Dar ceea ce nu stiu oamenii, este că atunci când nimeni nu se uită, piticii prind viaţă şi se comportă exact ca ei. De fapt, au împrumutat atât de bine trăsăturile oamenilor, încât şi conflictul dintre pitici s-a transformat într-o adevărată vendetă. La fel ca pentru Montague şi Capulet, apartenenţa la clanurile Roşiilor din Grădina Roşie sau Albaştrilor din Grădina Albastră e ceva extrem de important şi implică şi foarte multe responsabilităţi.
Printre cursele cu maşina de tuns iarbă şi incursiunile în piscinele oamenilor, se înfiripă idila dintre Gnomeo şi Julieta, care, îndrăgostiţi până peste urechi, sfidează îndelungata rivalitate a clanurilor lor.