Reporterul nord-american Thomas Anders este salvat de la moarte in timpul razboiului din Irak de catre un contingent georgian din Fortele Aliate, dar unul dintre colegii sai este ucis, tragedie in urma careia tanarul decide sa se intoarca in Los Angeles. La indemnul unor amici din Tibilisi, care il informeaza ca este pe cale sa izbucneasca un conflict armat intre Georgia si Rusia cu privire la regiunile Osetia de Sud si Abhazia, Thomas Anders pleaca spre Georgia impreuna cu cameramanul sau Sebastian Ganz si este martorul unor executii socante si barbare ale rebelilor separatisti din Osetia de Sud, carora le cade victima populatia civila nevinovata din Georgia. In august 2008, zona de granita dintre Georgia si Rusia este scena unor confruntari violente intrucat provinciile georgiene Osetia de Sud si Abzahia doresc sa isi castige independenta fata de Georgia si apoi sa se uneasca cu Rusia, dar posturile de televiziune din intreaga lume prefera sa transmita Jocurile Olimpice de Vara de la Beijing in loc sa atraga atentia asupra escaladarii conflictului din Georgia, care ia amploare si din cauza pasivitatii manifestate de catre Statele Unite ale Americii si marile puteri europene.